CONCURS DE FOTOGRAFIE „LUNCA BISTRITEI” – EDITIA I 2011

Afis-concurs-foto

CONCURS DE FOTOGRAFIE
“LUNCA BISTRIŢEI”
ediţia – I – 2011

concurs foto pentru elevii de liceu

REGULAMENT DE PARTICIPARE

Centrul Regional de Ecologie în parteneriat cu Asociaţia “Veniţi cu Noi” şi Grafit Invest, organizează cu sprijinul Primăriei Municipiului Bacău prima ediţie a Concursului de fotografie pentru elevii de liceu “Lunca Bistriţei”.

PARTICIPANŢII trebuie să fie elevi în liceele şi colegiile din municipiul Bacău. Concurenţii vor specifica unitatea de învâtământ în care învaţă şi vor prezenta, la cerere, copie dupa carnetul de elev, vizat pentru anul în curs

ZONA în care vor fi realizate fotografiile este lunca Bistriţei, pe raza municipiului Bacău de la podul de cale ferată de lângă parcul Gherăieşti până la barajul lacului de la Insula de Agrement.

PERIOADA în care vor fi realizate fotografiile înscrise în concurs este 20 aprilie 2011 – 20 mai 2011.

In concurs pot fi înscrise fotografii pe 2 teme foto:
VIAŢĂ SĂLBATICĂ şi PEISAJ.
Fiecare concurent poate înscrie maxim 4 fotografii ( câte 2 maxim pe fiecare temă).

Fotografiile înscrise vor fi trimise la dimensiunea minimă 1600×1200 pixeli in format jpeg, transmise până la data de 20 mai 2011, inclusiv, pe adresa de e-mail: luncabistritei@yahoo.com

La cerere, fotograful trebuie sa prezinte încă 2 fotografii din serie, pentru confirmarea paternităţii lucrarilor.

Nu se accepta prelucrari ca de exemplu obiecte puse artificial in cadru, blur-uri artificiale. Se accepta mici retusari (blur, clone, heal, reduce noise sau alte trucuri). De asemenea, sunt permise corectiile de baza din programele de editare, cum ar fi levels, curves etc. Nu sunt permise colajele. Nu se accepta fotografii royalty-free sau luate din diverse colectii platite. Participantii trebuie sa fie proprietarii tuturor drepturilor asupra fotografiilor inscrise in concurs. Organizatorii concursului nu isi asuma nici o responsabilitate privind eventuale incalcari ale dreptului de autor. Responsabilitatea revine in mod exclusiv celui care a trimis fotografia.

Trimiterea fotografiilor implica acceptul participantului de a oferi organizatorilor si partenerilor concursului dreptul de a publica imaginile respective, integral sau partial, in format digital si/sau tiparit, fara nici un fel de plata. Eventuala folosire a imaginilor va fi insotita obligatoriu de mentionarea numelui autorului.

Fotografiile trebuie incarcate fara rama si fara sa contina vreun watermark. Rezolutia minima acceptata este de 1600×1200 pixeli in format jpeg.
Toate fotografiile vor avea in comentariu titlul fotografiei si o scurta descriere.

Concurentul va trimite pentru inscriere urmatoarele date: Nume, Prenume, CNP, datele de contact şi numele unitatii de invatamant.

CRITERII DE JURIZARE:

Membrii juriului vor puncta individual fiecare fotografie, acordând un scor în baza următoarei grile. Clasamentul se stabileşte prin însumarea punctelor acordate de către fiecare membru al juriului.

Incadrare – compozitie: max. 30 puncte
Surprinderea unui reper vizual din zona (ex. Turnul de televiziune, podul de acces pe Insula, podul de la Şerbăneşti): max. 15 puncte
Mesaj artistic: max. 25 puncte
Elemente rare sau neobisnuite: max. 20 puncte
Originalitate: max. 10 puncte

TOTAL: Max. 100 puncte

PREMII

Juriul acordă în baza punctajelor obţinute pentru o fotografie, premiul I, II şi III pentru fiecare din cele 2 teme foto: Peisaj şi Viaţă sălbatică. Vor fi premiate 6 fotografii.
Premiul I -300 lei
Premiul II -200 lei
Premiul III -100 lei

Vor fi acordate diplome de participare pentru toţi concurenţii care înscriu fotografii în concurs. Cele mai bune fotografii vor fi expuse în cadrul unei expoziţii.

Primii 6 concurenţi care vor însuma cele mai mare punctaj pentru toate fotografiile înscrise în concurs vor beneficia de o participare gratuita la o tabară de fotografie de 3 zile.

CALENDARUL CONCURSULUI

Lansare competiţiei: 20 aprilie
Realizarea şi înscrierea fotografiilor: 20 aprilie – 20 mai
Jurizare: 20 mai – 31 mai
Festivitate premiere: 1 iunie
Expoziţie foto: iunie
Tabăra foto: iulie

6 Responses to “CONCURS DE FOTOGRAFIE „LUNCA BISTRITEI” – EDITIA I 2011”

  1. R. spune:

    Este bine. Sa fie participanti care sa ne creeze dileme la jurizare prin calitatea SUBPRINDERILOR lor!

  2. R. spune:

    Din cate stiu, juriul va fi format din fotografi cu rezultate notabile la nivel national si international. Sugerez sa participati cu fotografii (studiu, cautare, imaginatie, tehnica) si, nicidecum cu poze.

  3. Edith spune:

    fotografie = poza pe hartie fotografica 🙂

  4. ROGER spune:

    vreau sa ma inscriu cum fac?

  5. […] CLICK AICI PENTRU DETALII PRIVIND REGULAMENTUL DE PARTICIPARE! […]

  6. dee spune:

    cand se afiseaza rezultatele concursului?

Leave a Reply


 
Image 01 Image 01_  Image 02 Image 02_ Image 03 Image 03_ Image 04 Image 04_