Results for category "Fără categorie"

56 Articles

Vidre pe lacul Bacau!

CRE

Prietenii noştri Dorina Nicolai şi Adrian Negoiță, doi fotografi pasionați de natură au reuşit să confirme prezența vidrelor pe lacul Bacău, surprinzând în mai multe fotografii două exemplare.
Prezența vidrelor în lacul din mijlocul oraşului este un fapt deosebit şi un plus pentru aria naturală protejată aflată în întregime pe raza municipiului Bacău, reprezentând un motiv suplimentar pentru protejarea şi promovarea acestui lac.
In județul Bacău, în luna ianuarie 2016 Ministerul Mediului a desemnat un nou sit Natura 2000 SCI “Siretul Mijlociu”care cuprinde un sector al râului Siret şi întreaga suprafață a lacului Galbeni şi care are drept obiectiv al protecției, printre altele, vidrele şi țestoasele europene de apă dulce. Dar iată că şi vidrele şi țestoasele nu „se limitează”la conturul trasat pe hartă şi apar chiar şi în mijlocul oraşului.
In anii anteriori vidrele au mai fost semnalate, chiar fotografiate pe lacul Lilieci, în zona lacului Galbeni au fost descoperiți frecvent peşti prinşi în plase, mâncați de vidră, în zona lacului Răcăciuni a fost găsită o vidră moartă, iar la Orbeni (Lacul Bereşti) legenda zice că un mare vânător al locului (O.I.) se laudă că ar fi împuşcat o vidră.
Deşi în bazinele piscicole unde se practică acvacultura vidrele nu sunt binevenite deoarece pot cauza prejudicii, sperăm ca vidrele să aibă cele mai bune condiții pe lacul Bacău – arie naturală protejată aflată în custodia Centrului Regional de Ecologie Bacău.

Studentii in teren!

CRE

Voluntarii CRE si studenţi de la Universitatea Bacău au participat astăzi la un exerciţiu practic pe lacurile de lângă oraş. Studenţii facultatilor de Ecologie şi Protecţia Mediului şi Biologie au aflat mai multe despre situl Natura 2000 “Lacurile de acumulare Buhuşi-Bacău-Bereşti” şi au făcut observaţii privind avifauna. Deşi condiţiile atmosferice au fost nepotrivite, vantul poternic tinand pasarile in stuf, am reuşit să observăm peste 20 de specii din cele prezente în zonă. Au fost observate codobaturi, lăstuni, ciocârlani, un exemplar de şoimul rândunelelor, rate mari, rate mici, rate moţate, nagâţi, lişiţe, chirighiţe negre, chire de baltă, diverse specii de pescăruşi, egrete, mai multe exemplare de stârc roşu, lebede de vară, corcodei mari, un erete de stuf, cormorani , ba chiar şi un scoicar. Nu au lipsit din peisaj plasele de pescuit sau gunoaiele de pe malul apei, astfel încât participanţii la activitate au văzut atât partea frumoasă, dar şi problemele de pe aria naturală protejată.
Considerăm că activităţile practice sunt deosebit de importante pentru studenţi şi îi aşteptăm în număr cât mai mare alături de echipa CRE.

ANPA – pentru unii muma, pentru altii ciuma!

CRE

ANPA – pentru AGVPS mumă, pentru pescari CIUMĂ .
La începutul lunii aprilie 2017, CRE Bacău şi pescarii băcăuani au organizat o campanie de strângere de fonduri şi au efectuat o populare cu peste 1 tonă de caras şi crap pe Lacul Bacău. Iniţiativa simbolică de populare a unei ape publice s-a dorit un semnal de implicare şi solidaritate pentru pescari şi ANPA. Acțiunea s-a desfăşurat pe parcursul a două zile, cu informarea ANPA şi în prezența inspectorului din județul Bacău.
După realizarea acțiunii de populare, ANPA nu se poate abține şi confirmă proverbul românesc cu “omul fudul”. Astfel, ANPA uită că reprezintă o instituție publică şi transmite o mustrare plină de ironii şi autosuficienţă. Deşi popularea a fost organizată cu notificarea şi în prezenţa inspectorului ANPA, în adresă se vorbeste de “o acţiune ce pare a se desfăşura în condiţii de legalitate”. Fără a menţiona o bază legală, ANPA pretinde necesitatea unui studiu de impact pentru popularea cu o tonă de peşte a apelor publice, dar uită că nu a răspuns la mai multe solicitări de informaţii publice – printre care şi studiile în baza cărora se acordă cotele de pescuit comercial, motiv pentru care este chemată în judecată. ANPA se leagă de mortalitatea inerentă transportului peştelui (5%) în condiţii de temperature ridicate, mortalitate compensată prin mai multe transporturi de peşte efectuate de către pescari CRE din bălţi private în apele publice. Tot ANPA se laudă că pentru ei populările “sunt o activitate foarte importantă”.
Ne bucuram ca ANPA e preocupata de populari, pentru ca noi credeam că activitatea ANPA se rezumă la suflat aer cald în pupa pescarilor comerciali, la lipsa măsurilor pentru combaterea braconajului – fenomen cotidian pe toate apele din România şi pe care l-aţi scăpat total de sub control, fără a avea cea mai vagă idee cu privire la pierderile economice şi de mediu la nivel naţional, precum şi la preocuparea de a crea cadrul legislativ perfect pentru atribuirea zonelor de pescuit către vânătorii din AJVPS-uri.
Si din Ziarul de Olt aflam că ANPA se implică.
( http://ziaruldeolt.ro/…/la-ajvps-olt-presedintele-anpa-lan…/ – Poate că, pentru obiectivitate, Ziarul de Olt ar fi trebuit să solicite şi un punct de vedere al Asociaţiei Salvaţi Râul Olt).
Mai exact, domnul preşedinte Dimulescu se duce la Olt la solicitarea “unui ONG care a făcut o adresă domnului ministru Petre Daea”. Asociația Salvați Râul Olt a sesizat o serie de probleme de pe apele publice, dar ANPA a înțeles să răspundă sesizării printr-o conferință de presă comună cu AJVPS Olt, care e parte din problemă, nu din soluție. Din articol aflăm o informaţie interesantă. Domnul Dimulescu – preşedintele ANPA a fost coleg cu domnul Albulescu – preşedintele AJVPS Olt.
Concluzia e ca ANPA prezintă un dispreţ cronic pentru orice iniţiativă şi explicaţia e simplă. Increngătura ANPA-Ministerul Agriculturii-AGVPS e veche. Intre directorii şi preşedinţii AJVPS-urilor şi persoane cheie din ministerul agriculturii si guvern sunt puternice legături. Acum, în prag de pensie, vor să întoarcă înapoi o lume dispărută, să reînvie dinozaurii şi să calce pe cap orice iniţiativă a pescarilor care s-au saturat să cotizeze la balul vânătorilor.

Plase pe lacul Galbeni 25.04.2017

CRE

In plina perioada de prohibitie, pe lacul Galbeni, s-au gasit si scos 4 plase monofilament si o plasa de ata, in lungime de aprox. 300 metri. Vedeta serii a fost un crap de aprox. 5-6 kg, eliberat.

Braconaj la Galbeni 22.04.2017

CRE

In aceasta actiune, s-au scos aproximativ 300 metri de plasa monofilament, din care s-au eliberat peste 30 de kg de peste, in special platica. Deasemenea, au fost surprinse 2 persoane ce pescuiau cu un crasnic.

Prohibitie

CRE

Deşi sancțiunile pentru pescuit în prohibiție au fost intens mediatizate, doi pescari au aflat despre acestea în mod practic. Cei doi s-au gândit să pescuiască pe lacul Bacău, chiar de pe pontonul care tocmai a fost reparat şi unde în urmă cu două săptămâni s-a efectuat o populare cu caras şi crap. Pescarii erau străini de orice înseamnă prohibiție, dimensiune minimă de reținere a peştelui, sau chiar probleme de etică pescăreasca – cum ar fi păstrarea peştilor în juvelnic de sârmă. In juvelnic strânseseră deja câțiva peştişori – ciortan şi caras – provenit din populare. Poliția i-a amendat conform legii, Iar peştişorii au fost eliberați.
CRE îi sfătuieşte pe toți cei pasionați de pescuitul recreativ, dar şi pe cei care vor să se apuce de acest hobby să consulte legislația privind pescuitul, aspectele legate de etica pescuitului şi respectul pentru natură. Ca să fie şi la noi cum vedem la alții şi ne tot mirăm de zeci de ani.

Sezonul incendierilor a inceput!

CRE

Primavara vine cu probleme pe aria naturala protejata. una dindre aceste probleme este incendierea stufului. Astfel, pe lacul Bacau, ciobanul lui Matei a dat foc la stuful din coada lacului. La fata locului, voluntarii au chemat pompierii si politia, care au stins incendiul si au luat masurile legale impotriva ciobanului. Dupa cateva zile, a fost incendiat stuful din zona de coada a lacului Galbeni. Desi au fost chemati pompierii, au reusit sa arda aproximativ 8 ha de stuf.

Monitorizare pe lacul Galbeni 13.04.2017

CRE

La doar 2 zile de la cea mai ampla actiune de combatere a braconajului piscicol in judetul Bacau, voluntarii Cre au iesit din nou pe lacul Galbeni, unde au dat nas in nas cu 2 echipe de braconieri. Acestia au fugit, lasand in urma lor 2 barci si plase in lungime de aproximativ 300 metri.

Actiune de combatere a braconajului piscicol 11.04.2017

CRE

In data de 11.04.2017, voluntarii Cre Bacau, la solicitarea IPJ Bacau, au participat la o ampla actiune de combatere a braconajului pisciciol pe aria naturala protejata. Pe lacul Racaciuni s-au gasit 2 plase monofilament in lungime de 100 metri si o ambarcatiune artizanala folosita la braconaj. Pe lacul Beresti s-au gasit 7 plase monofilament, in lungime de aprox. 500 metri, 3 ambarcatiuni artizanale folosite la braconaj, precum si un pripon lung de aprox. 250 metri, armat cu 100 carlige incarcate cu pesti drept momeala.

„În această dimineață, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au efectuat 33 de percheziții domiciliare, la persoane bănuite de braconaj piscicol și deținere de unelte de pescuit interzise.

La data de 11 aprilie a.c., 134 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, cu aportul Direcției Județene de Informații, au efectuat 33 de percheziții domiciliare la locuințele unor suspecți de constituirea unui grup infracțional organizat, pescuitul comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode și mijloace al peștilor și altor viețuitoare acvatice, în perioada de prohibiție și în zonele de protecție, deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui, producerea, importul, comercializarea, deținerea sau utilizarea uneltelor de plasă tip monofilament.

Perchezițiile s-au desfășurat în municipiul Bacău și în comunele Răcăciuni, Corbasca, Gioseni, Tamași, Gârleni, Itești și Horgești.

În urma celor 33 de percheziții au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor, 4650 m plasă pescuit tip monofilament, 4200 m plasă tip monofilament dispusă pe 21 de role, 6 bărci, 3 motoare și alte obiecte destinate activităților de pescuit.

Au fost puse în executare 28 de mandate de aducere.

De asemenea, s-a acționat pe luciul lacurilor de acumulare Berești și Răcăciuni, fiind identificate 9 plase de pescuit tip monofilament care au fost distruse și 50 de kg de pește din speciile caras, plătică și biban, care a fost redat mediului natural.

Poliţiştii au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 28 şi 41 ani, toţi din judeţul Bacău, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău cu propuneri legale.

Acțiunea de astăzi face parte din activitățile desfășurate de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău pentru protejarea drepturilor și intereselor comerciale ale cetățenilor, precum și pentru menținerea ordinii și siguranței publice, premergător sărbătorilor pascale.” – IPJ BACAU

17854666_414006942308618_8862661528769264118_o

17855330_414006778975301_490666688441322881_o

17855484_414006785641967_4861310212051626031_o

17855524_414006532308659_9045773266800583269_o

17879980_414006485641997_4084850933107256366_o

17880078_414006552308657_8890516940948565261_o

Braconaj la Galbeni 05.04.2017

CRE

In plina perioada de prohibitie, voluntarii Cre Bacau au desfasurat o noua actiune de monitorizare pe lacul Galbeni. S-au gasit si scos 9 plase monofilament, in lungime de aproximativ 500 metri, din care s-au eliberat 5 kg de peste.
17758252_410604899315489_153810875283443390_o

17807614_410604905982155_2821926750150303338_o

17814423_410604955982150_349372214054611283_o